Astăzi, de la ora 20:00, va avea loc Dinamo – FCSB, duelul urmând a se disputa în „Groapă” în cadrul rundei cu numărul 23 a sezonului regular al Ligii 1. „Derby de România” va fi arbitrat de Ovidiu Hațegan. În tur, pe „Național Arena”, „roș-albaștrii” s-au impus la scor de tenis, 6-0!
La prima vedere, confruntarea din Șoseaua Ștefan cel Mare pare total dezechilibrată. Și asta pentru că pe lângă situația din clasament, „roș-albaștrii” fiind pe 2 cu 48 de puncte iar „câinii” pe 15 cu 12 puncte, diferența de valoare între cele două loturi este imensă.
Dacă FCSB mizează doar pe jucători de top, majoritatea cochetând cu loturile naționale, „alb-roșii” încerarcă să se replieze din mers și să încropească un lot cu care să se salveze de la retrogradare. E trist, dar adevărat, cum un club de tradiție, care se lupta an de an la titlu în România, a ajuns s-și fixeze un astfel de obiectiv. Deși pare de domeniul SF, pentru „câini” acum salvarea de la retrogradare ar fi echivalentrul unui titlu de campioni. Iar o victorie contra rivalilor de-o viață, cu „eventul”.
Multe nu ar fi de zis în ceea ce privește garniturile de start. Dacă „principalul” Toni Petrea va miza pe „11” pus pe hârtie de patron, urmând a muta la pauză în caz de nevoie ca un mare strateg, în schimb Flavius Stoican va aduce ceva modificări în formula de start față de echipa pe care a mizat în primul meci oficial din 2022, cel de la Pitești cu FC Argeș, nefiind exclus ca pe teren să-și facă apariția din primul minut printre alții foștii componenți ai campioanei, Cristiano și Rodriguez.
E clar că în situația în care se află, „câinii” nu se vor mulțumi cu puțin și vor încerca să scoată cât mai mult din acest derby. Acesta este și motivul pentru care vom evita pariurile de tipul 1, X, 2 și vom miza pe goluri, cornere și cartonașe, fiind toate premisele să asistăm la un derby încins.
Pariuri Dinamo – FCSB: Ambele înscriu sau peste 2.5 goluri – cota 1.57 Gol marcat în ambele reprize – cota 1.78 Dinamo, mai multe cartonașe – cota 2.32 Dinamo, peste 3.5 cornere – cota 2.22
Echipe probabile Dinamo – FCSB: Dinamo: Cristiano – Buleică, Ehmann, Patriche, Tomozei – Răuță, J. Rodriguez, C. Matei – G.Torje, Ivanovski, Bordușanu Antrenor: Flavius Stoican FCSB: Vlad – Crețu, Vinicius, Cristea, Radunovic – Olaru, Ov. Popescu, Tănase – Cordea, Cl. Keșeru, Oct. Popescu Antrenor: Toni Petrea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER